Alertă, miercuri dimineața, în Satu Mare.

Alertă, miercuri dimineața, în Satu Mare. Un muncitor care lucra la amenajarea unei stații de autobuz a sunat la 112, după ce cuva excavatorului său a lovit un corp metalic îngropat. De frică să nu fie vorba de vreo grenadă neexplodată, bărbatul a alertat autoritățile. Din fericire, alerta s-a dovedit falsă, iar așa-zisa grenadă a fost, de fapt, doar o bucată de fier vechi, scrie presa locală. Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 11:20. Un muncitor care lucra la intersecția dintre Bulevardul Lucian Blaga și Bulevardul Independenței din Satu Mare la amenajarea unei stații de autobuz a dat alerta.

Când cuva excavatorului său a lovit un corp metalic în pământ, omul s-a speriat și s-a gândit că ar putea fi vorba despre un obuz sau o grenadă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În scurt timp, la locul indicat au ajuns polițiștii, dar și jandarmii. Oamenii legii au împrejmuit imediat zona și au început verificările. Din fericire, a fost vorba de o alarma falsă. Obiectul suspect s-a dovedit a fi fier vechi, care nu prezenta niciun risc.

La începutul lunii, doi agricultori din județul Botoșani au sunat la 112, în aceeași zi, să anunțe că au găsit o grenadă și un proiectil, în timp ce lucrau pe câmp. În ambele cazuri a fost vorba de muniție neexplodată, care „putea exploda la orice acțiune mecanică”, au transmis atunci reprezentanții ISU Botoșani. Cei care găsesc astfel de obiecte metalice ce par a fi proiectile, grenade, bombe sau cartuşe sunt sfătuiți să nu le atingă și să sune de urgență la 112.


Cititi in continuare

Din categorie